Tomozei: „Eu am decis că vreau să plec”

11 Feb. 2012, 12:06 Bursa transferurilor
Tomozei:**

Revenit în țară după ce a fost suspendat din lotul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, fundașul drepta Marius Tomozei își caută altă echipă.

„A fost decizia mea să plec de la echipă, nu m-a dat nimeni afară, nu am refuzat să mă antrenez și nici nu m-am certat cu nimeni. Am discutat cu patronul echipei, care mi-a spus să îmi găsesc echipă, fie împrumut pentru jumătate de an, fie să îi dau banii care mi i-a dat până acum. Nu a fost nimic premeditat, așa a fost să fie” a spus Tomozei.

„În nici un caz nu le dăm drumul liberi, ca să plece trebuie să plătească banii care i-am cheltuit până acum cu ei. Lui Tomozei i-a intrat în cap că vrea să plece și a spus în fața echipei că nu vrea să mai facă parte din acest grup, iar Roșca l-a înjurat pe secundul Teleșpan la încălzirea dinaintea meciului cu Farul și a fost pus la punct de către Marius Mitu, asta nu e atitudine de jucători profesioniști. Marius i-a trimis acasă, mi-a zis că nu îi mai acceptă grupul jucătorilor” a afirmat patronul Cătălin Rufă.

Articol scris de Adi Georgescu

11 Feb. 2012, 12:06 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă