Fundașul de bandă dreapta Marius Tomozei (24 ani) este ultimul transfer efectuat în această vară de CSM Râmnicu Vâlcea. Jucătorul a fost declarat de comisiile FRF liber de contractul cu FC Caransebeș, echipă pentru care a evoluat în ultimele șase luni.
Tomozei a așteptat clarificarea situației la Caransebeș, după care, a semnat un contract cu CSM, valabil pentru un sezon. „Am semnat pe un an, cu renegociere la iarnă. Cum mă așteptam, am găsit un grup bun și un antrenor cu care mi-am dorit să lucrez din nou cu el. Îmi doresc să ne clasam cât mai sus și să aducem lumea la stadion, să ne facem suporterii fericiți. Avem o echipă bună și chiar un grup bun, pot să spun că suntem ca o familie. Acum, trebuie să arătăm în teren, asta contează cel mai mult. Obiectivul nostru este săprindem play-off-ul. Și dacă suntem sus și avem șanse la promovare, ne vom bate până la ultimul meci. Eu sper să ajung la Liga 1, dar acum mă gândesc doar la Vâlcea, să fiu sănătos și să ajut echipa”, ne-a declarat în exclusivitate Marius Tomozei.
Jucătorul care poate evolua la fel de bine pe ambele flancuri ale defensivei, va redebuta pentru CSM chiar sâmbătă, la Caransebeș, împotriva fostei sale echipe. „Nu este un meci special pentru mine, ci o partidă normală, de campionat. Nu am nimic cu cei de la Caransebeș, eu mi-am făcut treaba acolo, ne-am îndeplinit obiectivul. Am pus și eu umărul la salvarea de la retrogradare. Acum sunt la Vâlcea și sper să începem campionatul cu bine” a mai spus jucătorul.
Președintele clubului vâlcean, Bogdan Medrea, a fost astăzi la sediul FRF pentru a îl legitima pe Tomozei.
Fundașul de bandă a mai evoluat la Vâlcea în perioada 2011-2013, după care a plecat cu lotul lui Cătălin Rufă, la Reșița, iar ulterior a mai ajuns la ASA Târgu Mureș și FC Costuleni, în Republica Moldova.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru