Supic, soluție imediată pentru Falub?

Supic,** soluție imediată pentru Falub?

Cu ACS Poli, dar mai ales la Mioveni, UTA a arătat destule slăbiciuni defensive, fapt pentru care „oficialii” clubului au căutat rapid întăriri pentru apărare. Așa se face, că vineri a și sosit la Arad Zoran Supic, un fundaș central de 1,91 metri, care, la 28 de ani ai săi, are și ceva experiență acumulată mai ales în campionatul Ungariei, la GyÅ‘r, DiósgyÅ‘ri și Lombard-Pápa. Mai mult, sârbul pare și pregătit din punct de vedere fizic și, deci, ar putea lupta încă din etapa următoare pentru un loc de titular.

„Aveam nevoie de un fundaș central cu talie și cred că am găsit un fotbalist destul de bun. Trebuie încadrat mai mult din punct de vedere tactic, rămâne de văzut când va fi pregătit de debut”, ne-a mărturisit Adrian Falub, care până acum avea de ales doar din patru (sau cinci, dacă îl punem la socoteală și pe tânărul Gornic) jucători pe cei trei fundași centrali utilizați în partidele oficiale.

Soluții vor exista și la mijlocul terenului, dacă utiștii vor bate palma cu Nenad Kovacevic. Patronul Adrian Marțian va merge personal în Serbia pentru a-l convinge pe fostul jucător al lui Lens și Steaua Roșie Belgrad să semneze cu „alb-roșii”. Chiar dacă are profil defensiv, stafful tehnic „textilist” crede că sârbul de 32 de ani are calitățile necesare pentru a alimenta fazele ofensive, însă Kovacevic ar mai avea o „întrebuințare”. „Din păcate, Mărginean are probleme cu cartonașele galbene și ar putea lipsi chiar la meciuri decisive pentru noi. După cum se știe, e foarte important să ai la mijloc un fotbalist de experiență, iar Lazea, Adofo sau Chindriș sunt toți jucători tineri”, a mai explicat Falub.

În fine, acesta a comentat și „dezertarea” prematură a portarului Jules Goda. „Nu înțeleg de ce a mai venit, dacă el nu s-a gândit decât la momentul întoarcerii în Franța. La cei 24 de ani ai săi, eu zic că avea un viitor la UTA, însă a decis să plece deja. Ne-a încurcat puțin, însă acum nu avem decât să ne punem toată speranța în Amadio, Matijas și Cioară”, a mai punctat tehnicianul arădenilor.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă