Deși au contracte semnate, însă valabile abia din vară cu CS „U” Craiova, cei doi internaționali de tineret ai Iașiului au șanse mari să continue până atunci în Copou.
După cinci zile de pregătiri exclusiv la capitolul fizic, divizionara secundă antrenată de Marius Lăcătuș a lucrat ieri dimineață pentru prima dată în 2014 și cu mingea, timp de o jumătate de oră fotbaliștii fiind împărțiți în patru grupe pentru o miuță pe câte o jumătate de teren. Cea mai bună impresie dintre noii veniți a lăsat-o stoperul croat de origine italiană Renzo Radina (21 de ani), care a jucat ultima dată în Croația, la Segesta Sisak, care mai mult ca sigur că va fi testat și în stagiul de la Cheile Grădiștei, care începe duminică.
Lotul ce se va deplasa în primul cantonament al anului va fi stabilit, însă, mâine sau chiar sâmbătă, multe dintre planurile oficialilor ieșeni depinzând de menținerea sau nu până în vară a lui Avrămia și Herghelegiu, care nu au cum să se mai omoare cu firea la antrenamentele CSMS cât timp au parafat înțelegeri cu liderul Seriei a II-a a diviziei secunde.
Deși printre responsabilii din Copou se vehiculează fie că CS „U” a făcut deja o ofertă pentru cedarea fotbaliștilor chiar de acum, fie că banii au și ajuns la șefii clubului, conducătorii olteni susțin că nu insistă pentru sosirea imediată a jucătorilor. Mai mult, noul director general al grupării din Bănie, Gheorghiță Geolgău, s-a exprimat recent că formația antrenată de Ovidiu Stângă este momentan acoperită pe mai toate posturile, șansele ca Avrămia și Herghelegiu să ajungă încă din această iarnă la Craiova fiind reduse, fostul fotbalist al Științei ținând cont și de interesul lui Marius Lăcătuș de a-i avea în primăvară în Copou.
Tot de rămânerea celor doi internaționali de tineret depinde și păstrarea fundașului dreapta Firoiu, pus pe lista de transferuri la sfârșitul sezonului de toamnă. În schimb, șanse mari de a se pregăti la munte au tinerii Crenganiș, Chelaru și Moisii, ultimii doi fiind promovați la echipa de seniori mai mult pentru a se obișnui cu atmosfera și cu volumul de muncă de la nivelul Ligii a II-a.
Sursa: Evenimentul