Deși ar mai fi timp, sunt șanse mici ca Petrolul să mai
transfere jucători până la începutul returului de campionat,
potrivit managerului echipei, Valeriu Răchită.
Deși Petrolul a vizat o serie de jucători cu cv-uri importante,
tratativele cu cei mai mulți dintre ei au căzut, fie din cauza
pretențiilor financiare ale acestora, fie pentru că Petrolul din
liga secundă nu a prezentat atracție pentru aceștia.
Astfel, la sfârșitul lunii ianuarie, managerul Vivi Răchită
spune că sunt șanse mici să mai apară noutăți în ceea ce privește
lotul de jucători, deși încă există tratative cu cel puțin unul.
Africanul de echipă națională, cu care, inițial, oficialii
ploieșteni s-au înțeles, dar care, în acest moment, tergiversează
discuțiile. „Cam acesta este lotul pentru retur. Nu
știu dacă vom mai putea aduce jucători, pentru că cei pe care ni-i
doream nu prea vor să vină la liga secundă. Încercăm să-l mai
contactăm pe jucătorul african, dar nu cred că se va mai concretize
transferal său, deși, inițial, ne înțelesesem”, ne-a
declarat antrenorul Petrolului.
Până acum, Petrolul i-a transferat pe Daniel Oprița (liber de
contract), Roman Radchenko (liga secundă Ucraina), Ionuț Neagu
(Astra Ploiești), Cătălin Samoilă (Sportul Studențesc), Alexandru
Brânză și Florin Plămadă (ambii Rapid Suceava), Liviu Mihai (Farul
Constanța) și Victoraș Cataramă (Astra Ploiești).
Altfel, după ce Vicențiu Popescu a fost împrumutat la Petrolistul
Boldești, există posibilitatea ca cel puțin un alt junior al
Petrolului să fie direcționat spre o altă echipă în aceleași
condiții. O decizie în acest sens va fi luată după cele două
meciuri amicale ale săptămânii în curs, cu Petrolistul (miercuri)
și Rapid (sâmbătă).
Amicalul cu Rapid se joacă sâmbătă!
Programat inițial pentru ziua de miercuri, la ora 11.00, amicalul
dintre Petrolul Ploiești și Rapid București se va disputa sâmbătă,
la solicitarea bucureștenilor. Oficialii Petrolului au fost
înștiințați de omologii de la Rapid ieri după-amiază și s-au
„repliat” repede, făcând rocada cu jocul de pregătire programat
sâmbătă. Astfel, miercuri, Petrolul va juca în compania
Petrolistului Boldești, de la ora 14.00, pe stadionul „Ilie Oană”,
în cazul în care terenul va fi degajat de zăpadă în timp util de
către autorități.
Articol scris de Ciprian
Radu