Sitoe: „Îmi place atmosfera de la Arad”

10 Mar. 2012, 12:49 Bursa transferurilor
Sitoe: „Îmi place** atmosfera de la Arad

Utiștii au încercat să prindă doi iepuri dintr-o lovitură prin transferul mozambicanului Jerry Sitoe. Roli Nagy are la dispoziție încă un atacant, care, pe deasupra, poate reprezenta și o soluție pentru un loc de titular ca fotbalist sub 22 de ani. „Am venit la UTA pentru că îmi doresc să joc în cât mai multe meciuri și să ajut această echipă. Chiar dacă îmi este puțin frig, m-am acomodat cu clima, care este asemănătoare cu cea din Portugalia. Îmi place atmosfera din cadrul echipei, însă am o problemă, nu îi știu deocamdată pe toții colegii după nume. Am văzut și orașul, este frumos, am observat că sunt persoane drăguțe aici, care se comportă bine cu mine. De asemenea, îmi plac fanii UTA-ei pe care, deocamdată, i-am văzut doar în clipuri pe Internet„, ne-a declarat fotbalistul care are 14 selecții la reprezentativa Mozambicului.

Contra Sebișului, Sitoe a îmbrăcat pentru a patra oară tricoul „Bătrânei Doamne”. Până acum, atacantul de culoare nu a convins, însă a avut nevoie de o minimă perioadă de acomodare. Alături de Suslak și Cărpinișan, africanul ar fi trebuit să joace și pentru UTA II în meciul de Liga a 4-a contra Progresului Pecica, însă, fiindcă nu a fost încă legitimat, va trebuie să se limiteze la minutele pe care le va prinde pe teren cu formația lui Tetileanu.

Sursa: Sport Arad

10 Mar. 2012, 12:49 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă