Selagea a semnat cu FC Bihor! Va debuta pe „Cetate”

Selagea a semnat cu FC Bihor!** Va debuta pe

Declarat liber de contract acum câteva zile în urma unui litigiu
cu Unirea Alba Iulia, mijlocașul Ciprian Selagea a ajuns azi la un
acord cu FC Bihor, cu care a semnat un angajament până în iunie, cu
posibilitate de prelungire în cazul în care aceștia ar
promova.

Destinul face ca Selagea să aibă șansa să debuteze pentru orădeni
chiar pe „Cetate”. FC Bihor va sta în următoarele două etape, iar
următorul meci oficial îl va juca pe 30 aprilie, în deplasare la
Alba Iulia.

Selagea a intrat recent în vederile cluburilor Oțelul și Rapid, dar
singura ofertă concretă pentru acest final de sezon a venit de la
Bihor.

„Este un jucător care are un potențial bun. Sper ca
nivelul fizic al lui să ne permită să-l utilizăm cât mai repede. E
un jucător care la vârsta lui are și experiența primei divizii. E
un jucător care corespunde profilului de care echipa are nevoie,
tânăr, de perspectivă.”
, a spus Gheorghe Ghiț despre
noua achițiție a bihorenilor.

„Mă simt încântat că am ajuns aici. Sper să mă integrez
cât mai repede, alături de noii mei colegi, iar la finalul
campionatului să ne putem bucura împreună de realizarea
obiectivului, acela de a promova.”
, a spus Ciprian
Selagea.

Ciprian Selagea provine de la Unirea Alba Iulia, unde a crescut
și a jucat până acum. Are experiență de liga I, unde a activat cu
formația albaiuliană. Selagea evoluează pe postul de mijocaș
ofensiv și este internațional de tineret.

Într-o altă ordine de idei, FC Bihor a susținut azi un joc școală,
la Stadionul Municipal.

Vineri, 22 aprilie, de la ora 16, tot la Stadionul Municipal
„Iuliu Bodola”, orădenii vor întâlni Unirea Florești. Încasările de
pe urma acestui joc vor fi donate toate în contul antrenorului
Gherghely Alexandru, afectat de probleme de sănătate. Prețul unui
bilet de intrare la acel joc va fi de 10 lei.

Articol scris de Lucian
Danciu

Pe aceeași temă