Chiar dacă se pregătește cu Cetatea, oficialii Cetății nu au
reușit încă să smulgă promisiunea Ceahlăului în privința
împrumutului lui Andrei Rohețki pe Areni.
„Andrei și-a exprimat dorința de evolua pe Areni
până la vară. Noi le-am făcut nemțenilor o propunere în acest sens
și nu ne rămâne decât să așteptăm răspunsul lor. Cert este că
trebuie să grăbim puțin lucrurile, pentru că vrem să știm exact pe
ce portari ne bazăm pentru partea a doua a
sezonului”, a declarat conducătorul Cetății.
De finalitatea discuțiilor în privința lui Rohețki depinde și
oprirea în lot a lui Răzvan Gavriloaia. În cazul în care Rohețki va
primi acceptul Ceahlăului de a reveni până la vară pe Areni, atunci
Gavriloaia va fi trimis din nou la Rapid, acolo unde a activat sub
formă de împrumut și în prima parte a sezonului.
articol scris de Gabriel
TODERAȘCU