După ce l-au pierdut pe Vlad Hânțescu, care a ajuns în această vară în curtea nou promovatei în Liga a II-a FC Voluntari, oficialii Rapidului au căutat de zor un portar care să concureze cu Cătălin Pascal între buturi. În acest sens, s-au purtat discuții cu Mihai Luca și Marius Zăvoi, însă alesul a fost un localnic, Andrei Rohețki, fostul portar al grupărilor Cetatea Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț sau FC Botoșani.
Misiunea conducătorilor suceveni a fost ușurată și de problemele financiare cu care se confruntă mai nou FCM Dorohoi, ultima formație la care a activat Rohețki. „Înregimentarea lui Andrei a constituit o prioritate pentru noi, mai ales că, fiind sucevean get beget, îi cunoaștem foarte bine posibilitățile. Va fi o concurență acerbă pentru titularizare între el și Cătălin Pascal, din care Rapid nu are decât de câștigat”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Andrei Rohețki se va alătura astăzi lotului rapidist, iar miercuri va avea șansa să debuteze în tricoul „alb-vișiniu” în fața unui adversar de calibru, cum este formația de prima ligă FC Botoșani, partida amicală urmând să se dispute pe stadionul „Municipal”, cu începere de la ora 17.00. Următor meci de pregătire pe stadionul Areni va avea loc sâmbătă, în compania formației de eșalonul secund SC Bacău.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU