Rică Neaga a bifat primul transfer la noua sa echipă. A luat un portar de la o rivală din campionat

Instalat la finalul săptămânii trecute pe banca tehnică a echipei Național Sebiș, Adrian Neaga nu are vacanță în această perioadă. Gruparea pe care tocmai a preluat-o are de recuperat opt puncte față de liderul ASU Poli, astfel că arădenii trebuie să se gândească bine la ce jucători trebuie să achiziționeze în această iarnă pentru a mai emite pretenții la promovare. Un prim transfer deja l-a făcut marți, atunci când a bătut palma cu un portar de la o altă echipă arădeană, CS Ineu.

Cu toate că era dorit în continuare la Ineu, echipă cu care își încheia contractul la finalul acestei luni, Cătălin Bujor (25 ani) a acceptat oferta propusă de managerul general Călin Cojocaru și a trecut în tabăra formației din Sebiș. „Am primit o ofertă mai bună, iar în fotbal tot timpul încerci să mergi la mai bine, mai sus. Chiar dacă Sebișul nu e într-un eșalon superior, am acceptat provocarea lor, aceea de a promova în Liga a 2-a la finalul acestui sezon”, a spus portarul pentru Sport Arad.

Cu Bujor achiziționat până în vara anului 2017, Național Sebiș și-a acoperă un prim post rămas vacant după renunțarea la George Păduraru.

Goalkeeperul de 25 de ani speră la promovarea în Liga 2 cu noua sa echipă, însă a ținut să le mulțumească și conducătorilor și antrenorilor de la CS Ineu pentru șansa pe care i-au acordat-o după perioada neagră petrecută la FC Caransebeș. „Pe undeva, îmi pare rău că ne-am despărțit așa prematur, sper – însă – ca oamenii din conducere și antrenorii să mă înțeleagă. La Ineu am petrecut o perioadă foarte bună din cariera mea, mai ales că veneam după șase luni în care nu am jucat deloc la Caransebeș. Vreau să le mulțumesc antrenorilor pentru asta, în special lui Florin Rusu, care m-a resuscitat. Le doresc multă baftă foștilor mei colegi, de abia aștept să-i cunosc pe cei noi, iar la final să ne bucurăm cu toții de o promovare în Liga a 2-a”, a mai spus Bujor pentru sursa citată.

CS Ineu s-a despărțit în această iarnă, pe lângă portarul Cătălin Bujor, și de Tomuț, Șubaș, Kocsis, Filimon și Wild.

Pe aceeași temă