După ce s-a despărțit în această iarnă de mai mult de jumătate dintre titulari, FC Snagov ar putea să mai piardă un jucător de bază. Laurențiu Reghecampf, fostul antrenor al ilfovenilor, acum la Concordia Chiajna, vrea să-și întărească echipa din Liga I cu un alt fost elev. Tehnicianul a recunoscut că și-l dorește pe Marian Florea (foto), fundașul împrumutat de Astra Ploiești la Snagov.
„Marinică e un jucător foarte bun pe care îl doresc la Chiajna. E un fotbalist pe care orice echipă și-l dorește. Muncește foarte mult, se pregătește exemplar, poate juca pe mai multe posturi și e foarte util.”, a spus antrenorul Concordiei, Laurențiu Reghecampf.
Dacă transferul se va concretiza, Marian Florea nu va evolua pentru prima dată în Liga I, în sezonul trecut jucând în 12 meciuri (6 ca titular și 6 ca rezervă) pentru ploieștenii de la Astra.
De asemenea, în cazul în care trecerea la Concordia se va face, Florea va fi al optulea jucător care l-ar urma pe Reghecampf în Liga I după: Baruch, Popa, Bratu, Filip, Iancu, Teuț și Dinu.
„Cristea este un jucător foarte bun”
Despre un alt jucător important al ilfovenilor, Cristian Cristea, golgheterul Ligii a II-a, Reghecampf spune că deocamdată nu se pune problema unui transfer, atacantul fiind în acest moment în repaus din cauza unei operații pe care a suferit-o, cât și sub contract.
„Cristea este un jucător foarte bun, de valoare, în care am avut mare încredere și încă mai am. Eu sunt antrenorul cu care a avut cele mai mari reușite din cariera sa. Cred în capacitatea lui de a reveni la forma din acest tur, acum trece printr-un moment greu, trebuie să fie tare, răbdător. Este sub contract cu FC Snagov.”, a mai spus antrenorul.
1350 de minute a evoluat Marian Florea în acest tur la FC Snagov, fiind, alături de Edan Baruch, integralistul echipei
12 goluri a reușit pentru ilfoveni Cristian Cristea în prima parte a campionatului, golurile ridicându-l pe poziția de golgheter al Ligii a II-a
Articol și foto de Marius ANGHEL