După ce și-a rezolvat problema cu antrenorul principal, Bogdan Andone urmând a veni să semneze contractul pe 26 iunie, atunci e programată reunirea, conducerea clubului ASU Poli a început negocierile și cu jucătorii pe care îi dorește în continuare în lot.
Convins în iarnă să joace la echipa suporterilor în partea a doua a sezonului, fundașul Ioan Mera va continua la ASU Poli și în noul sezon. Experimentatul jucător este primul din lot căruia îi expira contractul și care a acceptat prelungirea.
Mera, care a bifat 12 meciuri și două autogoluri în 2017 pentru ASU Poli, a spus ce l-a convins să continue cu alb-violeții. „M-a convins în primul rând atmosfera, seriozitatea clubului, pentru că oamenii din conducere s-au ținut de promisiune cu absolut tot. Urmează un nou sezon, în care sper să facem lucruri bune împreună și să îl încheiem mai sus în clasament”, a spus Mera pentru Druckeria.
Ștefan Blănaru nu a acceptat și a plecat la AFC Hermannstadt, ACS Poli nu vrea să-l mai împrumute pe Radu Motreanu, iar împrumutul lui Adrian Ungureanu de la Ripensia a expirat.
Fundașul a vorbit și despre noul antrenor al echipei. „Am auzit lucruri bune despre dânsul, că e un antrenor priceput, care face o atmosferă bună și ține jucătorii aproape de el. Sper să avem o colaborare bună și să avem rezultate în viitorul sezon, pentru că asta e cel mai important. Sper să ne pregătim bine, să începem cu dreptul campionatul și poate reușim o surpriză, o clasare în prima parte a clasamentului, acolo unde ne e locul de fapt”, a mai spus Mera.
Noul staff tehnic al echipei timișorene va fi compus din Bogdan Andone (antrenor principal), Gabriel Vochin și Antonio Foale (antrenori secunzi), Dragoș Picu (antrenor cu portarii) și Remus Datcu (preparator fizic). Reunirea e programată pe 26 iunie.
Potrivit TMsport.ro, conducerea ASU Poli, încearcă să aducă în această perioadă niște jucători mai bine cotați și oferă salarii și de 500 de euro și 2.500 de lei la semnătură.
Altfel, pe 29 iunie, Asociația Suporterilor Druckeria își alege noua conducere. Membrii cotizanți vor vota pentru a desemna noul președinte, cât și cei trei vicepreședinți și secretarul.