Primele mutări în curtea Ceahlăului

Primele mutări** în curtea Ceahlăului

Ziua de 10 ianuarie, zi planificată
pentru reunirea lotului în curtea nemțenilor a însemnat și primele
clarificări în ceea ce privește grupul cu care antrenorul Marin
Barbu va porni la drum în noul an.

După primul antrenament al anului,
fundașii Ghiță și Șomodean dar și atacantul Bălțoi au fost anunțați
de conducătorii nemțeni de faptul că s-a renunțat la serviciile
lor. „Conducerea clubului aștepta mai mult de la
ei.
Contractele vor fi reziliate de comun
acord. Echipele abia se reunesc, au timp să-și găsească
altceva”
, a precizat antrenorul Ceahlăului, Marin
Barbu.

Primele certitudini la capitolul
sosiri în curtea liderului sunt mijlocașul defensiv Florin Pătrașcu
și vârful Alin Nistor, care și-au început deja pregătirea cu
Ceahlăul. „Pătrașcu are un fizic frumos, este muncitor,
se implică în lupta unu la unu. Nu este atât de tehnic cum ne-am
dori, dar ne vom putea baza pe el. Nistor este un copil de
perspectivă, cu calități native și simț al porții”
a
fost caracterizarea facută de tehnicianul Marin Barbu

Cei doi jucători au fost
monitorizați în cîteva meciuri, a precizat președintele Vicențiu
Iorgulescu, și se va trece direct la negocierea contractului pentru
legitimarea lor.

Mult mai mulți vor fi cei veniți în
probe, motiv pentru care echipa va rămâne la Piatra Neamț și pentru
cantonamentul de iarnă, renunțându-se la varianta Tg. Neamț,
locația ce fusese desemnată anterior. „Suntem abia la
început cu achizițiile, iar mai mult de 25 de jucători nu vom
reține în lot. Vrem însă jucători pe care să ne putem baza, nu ca
în tur, când dintr-un lot de 27, greul l-au dus 13 –
14
, a declarat antrenorul
Marin Barbu referitor la campania de achiziții demarată de gruparea
de sub Pietricica.

Articol scris de Dan
Eșanu

Pe aceeași temă