Primele concretizări la UTA: au semnat șapte jucători!

Primele concretizări la UTA:** au semnat șapte jucători!

Adrian Marțian a ajuns la Arad în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar de dimineață s-a întâlnit cu Giovanni Catanzaritti și Gheorghe Constantin la arena din Calea Aurel Vlaicu. După-amiază, a prezentat concluziile care țin strict de partea sportivă, cele administrative având în continuare același statut.

„Au semnat cu noi jucătorii de la FC Argeș, adică Ivănică, Cîrstoiu, Briceag, Marius Ion, Dulcea (foto, stânga). Au mai semnat Firțulescu (foto, dreapta) și Roșca. Dulcea va fi și antrenor secund. Am făcut un efort, sper ca suporterii să-l aprecieze”, a spus Marțian, adăugând că toți jucătorii s-au legat de UTA pentru următorii trei ani. Cu excepția lui Dulcea, care era liber de contract, FC Argeș va beneficia de 50 la sută dintr-un viitor transfer.

„Mai vin și alți jucători în perioada următoare, iar pe cei de la Ajaccio sper să îi avem după 15 august”, a continuat Marțian.

Așadar, UTA îi are în acest moment sub contract pe Pogacsics, Zanardini, Selagea, Ivănică, Cîrstoiu, Briceag, Ion, Dulcea, Neagu, Bîrză, Raț, în timp ce Monac absentează în continuare și e amenințat cu sancțiuni disciplinare. Utiștii au de clarificat situațiile lui Chindriș și Lazea.

Acceptă Falub?

Deocamdată, situația băncii tehnice rămâne în ceață. Marțian a explicat că și tehnicianului i s-a făcut o ofertă, răspunsul urmând să vină probabil luni. „Eu sper să accepte. Dacă n-o face, ne vom orienta spre alt antrenor”, a afirmat cel care a pătruns în conducerea UTA-ei din primăvară. La fel, Marius Suller, colaboratorul lui Falub, a primit și el un nou contract cu UTA, decizia sa depinzând probabil de cea a „șefului” său.

Conform aceluiași Marțian, UTA va face un cantonament în Italia sau Austria, între 11 și 22 august. Liga secundă se reia pe 7 septembrie.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă