Fundașul central Andrei Poverlovici și goalkeeperul Alin Bordeanu ar putea părăsi echipa FC Botoșani. Oficialii clubului susțin că încă nu s-a luat nicio decizie în ceea ce privește jucătorii care vor pleca.
„Se vede că deja există concurență pe fiecare post și asta este benefic pentru noi. Decizia este grea pentru trebuie să alegem nucleul de jucători. Până luni vom decide. Oricum vom lua mai mulți jucători în cantonament. Vedem ce vor spune antrenorii”, a spus Corfnel Sfaițer care a adăugat: „Încă nu pot spune la cine renunțăm. Nu e ușor. Mă voi consulta cu antrenorii. Probabil vom mai face un joc. Nu pot spune nimic de Poverlovici sau Alin Bordeanu. Vrem să facem o analiză și să o facem corect. Nu ne grăbim pentru că perioada de transferuri este până în septembrie”.
În ceea ce îi privește pe Alin Bordeanu și Andrei Poverlovici, tehnicianul Costel Orac spune că nu a luat nicio decizie și că cei doi nu au evoluat în amicalul de astzi cu FCM Dorohoi din cauza problemelor medicale. „Poverlovici a avut ceva probleme medicale iar Alin Bordeanu am înțeles că are o problemă la gleznă. Nu intenționez să renunț la ei. Deocamdată”, a spus Costel Orac.
Keita a plecat la CSMS Iași
Dacă situația lui Poverlovici și Alin Bordeanu e încă neclară, oficialii clubului FC Botoșani au renunțat la senegalezul Souleymanes Keita. Fostul jucător al formației Gloria Bistrița se pregătește cu CSMS Iași și foarte probabil va evolua în noul sezon la gruparea din dealul Copoului.
„Keita este un capitol închis. Am avut negocieri două zile cu el. Era debusolat complet. Vrea liga I. Vrea și FC Botoșani. Au fost negocieri dure și am cedat. Decât să nu-i fie capul la FC Botoșani mai bine îl cedăm el vine și după o perioadă de inactivitate. La momentul actual avem destui jucători care pot juca ceea ce joacă Keita”, a spus Cornel Șfaițer.
Sursa: Bt online
Foto: Eduard BLAGA