Portarul Andrei Popescu, pus pe liber de CSM

Portarul Andrei Popescu,** pus pe liber de CSM

Conducerea echipei CSM Râmnicu Vâlcea continuă șirul parcă interminabil al jucătorilor de care se desparte în această vară cu portarul Andrei Popescu (29 ani), care sezonul trecut a fost rezerva lui Florin Matache. Acum, după plecarea titularului la Chiajna, era de așteptat ca vâlceanul Popescu să devină titular, însă oficialii clubului îi va legitima pe cei doi juniori veniți în probe, Andrei Cioară și Daniel Popescu. Astfel, dacă în sezonul trecut poarta era atuul echipei din Zăvoi, în sezonul viitor acest post poate fi punctul slab al formației ce are ca obiectiv promovarea.

„Pentru postul de portar ne-am făcut o strategie specială, vrem să folosim fotbaliști sub vârstă, conform regulamentului FRF. Este adevărat că nu se va mai prelungi contractul cu Andrei Popescu, îi mulțumim pentru perioada în care a evoluat la echipa noastră și îi dorim mult succes la formația pentru care va juca în viitor. Este un portar cu experiență și valoare care mai are multe de spus în fotbalul românesc”, a spus pe siteul clubului managerul general al echipei din Zăvoi, Lucian Munteanu.

Vâlcea s-a mai despărțit în această vară de jumătate din lotul din sezonul trecut: Andrei Crețu, Monel Cîrstoiu, Florin Matache, Cătălin Pârvulescu, Andrei Ureche, Codruț Lircă, Lucian Todea, Danilo da Silva, Victoraș Cataramă, Eduard Nicola. Și lista nu este încă închisă.

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă