Poiană: „Sper să joc cât mai mult la Drobeta”

23 Jul. 2009, 13:04 Bursa transferurilor
Poiană:** „Sper să joc cât mai mult la Drobeta

Revenit la echipă, după un sezon în care a solicitat să fie împrumutat în Liga a III-a, la Minerul Mehedinți, Cristian Poiană își pune mari speranțe în noul campionat. Fost la Building Vânju Mare, mijlocașul fusese adus la FC Drobeta odată cu prima debarcare a lui Marian Bucurescu la malul Dunării, rechemat și el vara aceasta la Tr. Severin.

 

 

„Eu mi-am dorit anul trecut să evoluez la Minerul, fiindcă am vrut să joc. Acum, echipa are un nou principal pentru noul campionat, antrenor pe care majoritatea jucătorilor îl cunoșteam și asta e un lucru bun pentru echipă. Mie, sezonul petrecut la Minerul mi-a dat mai multă încredere și aștept noul campionat la Drobeta. Sper să joc cât mai mult și să ajut echipa. Pe viitor, mi-aș dori să schimb liga, la nivel superior”, a precizat Cristian Poiană, care a solicitat împrumutul în mandatul lui Iulian Mihăescu. 
 

 

Deși Minerul Mehedinți, echipă la care a jucat în toate etapele și pentru care a marcat de patru ori, ar fi dorit să obțină un nou împrumut al jucătorului de nici 21 de ani, oficialii Drobetei l-au rechemat de urgență pe Poiană la antrenamentele preluate din nou de Marian Bucurescu, care vrea să dea mai mult credit tinerilor în noul campionat.
 

 

În primul mandat al lui Bucurescu, fostul junior Poiană bifase 20 de partide, dar puține ca titular, și marcase doar cu Poli II Timișoara (2-0). În amicalele din această vară, mijlocașul originar din Vânju Mare s-a regăsit de fiecare dată în sistemul antrenorului revenit la malul Dunării după o pauză de un an.
 

 

Dacă Poiană a fost rechemat, alți doi jucători împrumutați sezonul trecut de FC Drobeta la Minerul Mehedinți vor evolua în noul campionat tot în Liga a III-a. Astfel, Alin Văcaru va juca la Minerul Mătăsari, iar Adrian Neacșu la Armata Craiova.

 

 

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
 

23 Jul. 2009, 13:04 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă