Fostul atacant al echipei Steaua București, Vali Badea, este în
atenția oficialilor grupării de eșalon secund Alro Slatina pentru
un eventual transfer la malul Oltului.
În această perioadă, fotbalistul se află în pregătire centralizată
în Turcia cu lotul unei formații din Ucraina. Potrivit
președintelui executiv Jane Nițulescu, urmează ca în cursul zilei
de azi „principalul” Corneliu Papură să aibă o discuție cu Badea
pentru a-l convinge să vină la Alro.
„Vali Badea e în cantonament în Antalya cu o echipă din
Ucraina. Papură încearcă să vorbească astăzi cu el pentru a-l aduce
aici. Rămâne să vedem dacă vrea să vină”, a declarat
Nițulescu.
Sursa: Gazeta
Nouă