OFICIAL | Nicolae Dică, manager general la FC Argeș: „Obiectivul este promovarea în Liga 1”

OFICIAL | Nicolae Dică, manager general la FC Argeș:**

FC Argeș are, începând de astăzi, un nou antrenor principal, care va avea, de fapt, funcția de manager general. Echipa piteșteană l-a anunțat oficial pe Nicolae Dică (39 de ani), ultima dată antrenor la FCSB. Acesta a semnat pe trei ani și are ca obiectiv promovarea.

Fostul mijlocaș revine astfel pe banca echipei FC Argeș, pe care a mai antrenat-o un an și jumătate în Liga 3 și pe care a promovat-o în Liga 2,  în sezonul 2016-2017. Atunci, echipa se numea SCM Pitești.

„Vin cu inima deschisă la FC Argeș și cu o mare dorință de a face performanță. Am semnat un contract pe trei sezoane cu FC Argeș, iar obiectivul este promovarea în Liga 1. Rolul meu va fi de manager. Va fi o muncă foarte grea pentru că Liga a 2-a este mult mai puternică decât înainte, dar știu la ce mă înham. Vreau să fac performanță la Pitești și să readuc clubul acolo unde îi este locul, în Liga 1”, a declarat Nicolae Dică.

„Bine ai revenit, Nicolae Dică!

Conducerea clubului nostru a ajuns la un acord cu Nicolae Dică pentru postul de manager general al echipei FC Argeș. Acesta a semnat un contract pe 3 sezoane, obiectivul fiind promovarea în Liga I. Nicolae Dică este antrenorul cu care Piteștiul a reușit în sezonul 2016-2017 promovarea în liga secundă.

Tehnicianul argeșean este pregătit de o nouă provocare cu echipa care l-a lansat în fotbalul mare:

Dică va fi prezentat oficial în următoarele zile în cadrul unei conferințe de presă. Tot atunci, tehnicianul va prezenta staff-ul tehnic cu care va colabora, programul de pregătire al echipei și campania de achiziții.

Clubul FC Argeș îi dorește tehnicianului mult succes în cel de-al doilea mandat la echipa fanion a județului și o revenire cât mai rapidă în Liga 1!”, a anunțat FC Argeș printr-un comunicat de presă.

Nicolae Dică pusese condiție să revină la FC Argeș ca autoritățile locale să transforme clubul de drept public într-unul privat, lucru care se va petrece oficial în scurt timp. Joia trecută, Consiliul Local Pitești a votat, cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cornel Ionică privind aprobarea înființării Asociației „Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș”, care va prelua activitatea echipei de fotbal a Piteștiului, cu obiectivul clar promovarea în Liga 1 la sfârșitul sezonului 2019-2020. Membrii fondatori ai acestei asociații sunt SC Apă Canal 2000 SA, SC Salubritate 2000 SA, cele mai puternice societăți comerciale din punct de vedere financiar din subordinea autorităților locale și Primăria Pitești.

În cariera de antrenor, Nicolae Dică a pregătit două echipe, pe SCM Pitești (actuala FC Argeș), în perioada decembrie 2015 – mai 2017, și pe FCSB, în perioada iunie 2017 – decembrie 2018.

 

Pe aceeași temă