După ce l-a pierdut pe golgeterul Sergiu Negruț, CSM Râmnicu Vâlcea a anunțat ieri transferul atacantului Christian NKongue (32 ani) de la FC Olt Slatina! N”Kongue s-a alăturat ieri lotului condus de Claudiu Niculescu și va pleca duminică în cantonamentul de la Gyula, Ungaria.
N”Kongue este cel de-al patrulea jucător transferat de CSM în aceasta iarnă, după Tănasă, Todea și Crețu.
„Mă bucur că cele două cluburi s-au înțeles și voi putea evolua pentru CSM. Știu că sunt apreciat la Vâlcea și mi-a fost greu să mă despart de publicul vâlcean în vara anului trecut. La meciul CSM Râmnicu Vâlcea – FC Olt Slatina, disputat în Zăvoi în noiembrie 2013, am stat în tribuna Stadionului „Municipal” și foarte mulți spectatori vâlceni au venit la mine să mă salute. Vâlcea este casa mea. La vară vreau sa joc în Liga I cu CSM Râmnicu Vâlcea” a spus NKongue pentru siteul clubului vâlcean.
Chris a mai juca la Vâlcea în perioada cât clubul a fost condus de Cătălin Rufă, care s-a descotorosit însă în vară de jucător, în ciuda insistențelor antrenorilor de atunci.
Claudiu Niculescu a insistat pentru transferul camerunezului și în vara trecută, însă Chris apucase să semneze cu Slatina. În această iarnă, NKongue nu s-a mai întors la Slatina, forțând transferul în Zăvoi.
Articol scris de Adi Georgescu