Doar 11 fotbaliști au fost prezenți, luni, 18 ianuarie, la reunirea echipei FC Farul, restul componenților lotului, dar și președintele executiv al clubului, Auraș Brașoveanu, fiind în întârziere sau blocați în drumul spre Constanța de vremea potrivnică.
Antrenorii Constantin Gache, Ion Barbu și Gică Mina au condus prima mișcare pe 2016, pe terenul mare. Mini-antrenamentul a constat în alergări și mișcări de gimnastică și a durat 40 de minute. De ieri după-amiază erau așteptați să înceapă să vină restul componenților lotului, dar și alți jucători noi. La mișcarea de ieri a participat și un tânăr nigerian.
Fotbaliștii prezenți la reunirea de ieri au fost: I. Dinu, Cr. Nanu – portari; Fl. Pătrașcu, Cristocea, Băjan, Vieru, Suciu, Țăranu, Al. Matei, C. Neagu și Al. Dumitru – jucători de câmp. La stadion a venit însă și un tânăr din Nigeria, Godgift Ogara (25 de ani), care a solicitat să fie primit la antrenament. Cei de la Farul și-au amintit că nigerianul mai venise la probe, când antrenor era Marian Pană, dar atunci se renunțase la el. Godgift Ogara a spus că este student în anul II la Universitatea Maritimă Constanța și că a jucat fotbal în țara sa, ca mijlocaș ofensiv.
Și-a oferit serviciile și la FC Viitorul
Anul trecut, pe 25 octombrie, a postat pe pagina de Facebook „FC Viitorul Constanța” un mesaj în care își oferea serviciile ca fotbalist. „Salut, FC Viitorul! Sunt Godgift Ogara, din Nigeria, iar acum mă aflu la Constanța. Îmi place cum joacă echipa și spiritul ei ofensiv. Aș vrea să evoluez sub culorile FC Viitorul și să contribui, ca atacant, la câștigarea viitoare a campionatului”, a scris nigerianul. După scurta ședință de pregătire de ieri însă, tehnicienii Farului i-au comunicat lui Godgift Ogara că nu va fi testat și în continuare.
A venit și Cosmin Neagu, de la SC Bacău
Dintre numele noi prezente la reunire, Cosmin Neagu (24 de ani) este atacant și a jucat ultima dată la divizionara secundă SC Bacău, fiind titular în disputa cu Farul de anul trecut, 3-2 pentru „marinari” la Bacău. Neagu are 14 meciuri pentru SC Bacău în tur, iar acum e liber de contract. Înainte de Farul, se vorbea că va merge la Dunărea Călărași.
Fratele lui Cosmin Matei și un jucător de la Borcea
Alexandru Dumitru joacă fundaș central și vine de la echipa din Borcea (județul Călărași). Alexandru Matei (mijlocaș, 17 ani), care a prins ca rezervă lotul mare în tur, este fratele mai mic al fostului jucător al Farului Cosmin Matei și a dat probe prima dată în vara trecută. În rest, pe lângă cunoscuții Cristocea, Pătrașcu, Băjan și Vieru, ceilalți sunt tineri din propria pepinieră aflați în lotul echipei mari, care au și jucat la prima echipă.
Sursa: Ziua de Constanța