Negotei dă probe în Liga I!

Negotei dă probe în Liga I!

După un desant numeros de străini, nou promovata în Liga I CS Turnu Severin s-a gândit să mai dea o șansă și românilor. Astfel că de vineri se va prezenta la antrenamentele severinenilor și Cristi Negotei (foto, galben), cel care va împlini 22 de ani la jumătatea lunii viitoare. Liber de contract după ce s-a despărțit pe final de 2012 de FCM Târgoviște, micul mijlocaș de bandă are șansa vieții, după ce până acum s-a putut lăuda ca maxim atins doar cu un sezon de Liga a II-a sub culorile Chimiei Brazi

Interesant de remarcat că Negotei a fost coleg la Chimia Brazi cu actualul atacant al Severinului, Sergiu Arnăutu. După ce a plecat de la echipa prahoveană, mijlocașul născut în Breaza a făcut furori la echipa din Filipeștii de Pădure, pentru ca în vara lui 2011 să ajungă în curtea Ștefăneștiului. Doar jumătate de sezon a stat acesta la gruparea ilfoveană, de care s-a despărțit în februarie anul trecut. După un retur petrecut sub culorile Chimiei Brazi, Negotei a ajuns în actualul sezon la FCM Târgoviște, acolo unde a fost titular aproape meci de meci.

Dacă îl va convinge pe Jerry Gane, Negotei va fi luat în cantonamentul severinenilor din Serbia, acolo unde se va decide și soarta sa pentru retur. Ca o notă aparte, trebuie amintit că prahoveanul nu va fi primul jucător din Liga a III-a autohtonă care va ajunge în această iarnă la Turnu Severin. Drumul a fost deja deschis de fundașul grec Alexandros Biris care a evoluat în tur la Juventus București.

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ
Foto: Marius ANGHEL
 

 

Pe aceeași temă