Nagy mai vrea doi atacanți

03 Sep. 2011, 15:30 Bursa transferurilor
Nagy** mai vrea doi atacanți

„Bătrâna Doamnă” nu a primit niciun gol după primele două etape, dar a și marcat doar unul singur. Antrenorul arădenilor speră ca apărarea să continue în aceeași manieră, însă își dorește mai mult să rezolve problema atacului.

„Chiar dacă a plecat Neagu și Diarra îl avem pe Siminic pentru postul de fundaș stânga. Dacă ne concentrăm pe faza de apărare vom primi greu gol. Sper să stăm mai bine și în atac. Drăghici și-a intrat bine în ritm și a început să marcheze. Totuși, mai încercăm să aducem unul sau doi atacanți.”

Nu îl mai doresc pe Coll?

Argentinianul Nicolas Coll, care toată vara s-a pregătit cu UTA, a efectuat cantonamentul de la Moneasa, iar în final a semnat un contract pe un an de zile cu formația arădeană, nu mai dă randamentul cu care i-a convins pe antrenori.

Deși semnase contractul cu arădenii, jucătorul nu a fost încă legitimat și șansele să se întâmple ceva în zilele următoare sunt mici. „Am nemulțumirile mele față de Coll. Atât timp cât nu e o soluție imediată pentru noi antrenorii, nu am prea insistat pentru legitimarea sa. Urmează o săptămână plină, jocul cu Vâlcea, care ne interesează foarte mult, iar săptămâna cealaltă ne vom gândi ce vom face și cu Coll.” a mai spus Roland Nagy.

Articol scris de Sergiu Daniel

03 Sep. 2011, 15:30 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă