Tehnicianul arădenilor, Roland Nagy spune că meciul din Zăvoi a fost unul de slabă factură. „Obiectivul era să plecăm cu trei puncte de la Vâlcea e o echipă tânără, știam că va avea agresivitate și spirit de luptă, fostul meu coleg Marius Mitu imprimă echipei această mentalitate, a avut o carieră frumoasă ca jucător, îi place ca untul pe pâine această meserie de antrenor.
A fost un joc slab de nivel tehnic, cu puține realizări, e un punct și nimic mai mult. Nu sunt mulțumit de joc, au fost momente slabe de ambele părți, ne-a lipsit poate o dorință mai mare de victorie. Știm ce a fost sezonul trecut cu licențele, posibil să fie și acest sezon, dar sunt mai multe echipe angrenate pentru locul 3, Bistrița și Timișoara sunt distanțate, de primele două locuri nu mai putem vorbi. La noi a fost în iarnă o campanie bună de achiziții, pretențiile sunt mult mai mari, ne dorim locul 3, dar azi nu am demonstrat acest lucru, această inconstanță se datorează pauzei mari. S-a văzut lipsa de ritm, calitatea jucătorilor pe care îi am, în special la mijlocul terenului nu a fost ce mi-am dorit, a fost un joc haotic, lipsit de luciditate. Am progresat la capitolul financiar, tindem spre performanță, poate promovare dacă se întâmplă anumite aspecte pe care nu le dorim nimănui, dar să se meargă pe corectitudine, trebuie seriozitate în Liga I și Liga II, sunt multe echipe care aruncă prosopul în timpul campionatului, asta nu dă o tentă de seriozitate și continuitate. Deva a primit colacul de salvare în ultimul moment, are două antrenamente înaintea returului, e înfiorător la nivel de Liga a II-a, se fac compromisuri și fuziuni ca să fie echipe, dar nu asta e drumul spre o competiție serioasă” a spus Roland Nagy.
Articol de Adi GEORGESCU