Portarul titular al lui FCM Dunărea Galați ar putea face pasul
spre Liga I odată cu mijlocașul central Stelian Cucu, în cazul
goalkeeper-ului fiind vorba de o revenire pe prima scenă.
Marius Mindileac (31 de ani) este dorit de antrenorul Dorinel
Munteanu, el având referințe bune de la tehnicianul formației de
eșalon secund – Viorel Tănase.
„Dacă se consideră că sunt o soluție bună pentru
Oțelul, eu sunt pregătit. Nu mi-e teamă să mă întorc în Liga
I”, a declarat Mindileac, jucător care, la un moment
dat, a apărat și poarta Stelei.
Articol scris de: Dănuț
Lungu