Ieri a fost o nouă zi agitată la clubul fanion al Aradului.
Negocierile cu fotbaliștii au decurs greoi și în cele din urmă au
mai fost „dezertări” din lot. Deși a promis că revine în Arad, după
ce și-a luat o zi liberă, Roman nu a mai ajuns la o înțelegere cu
conducerea utistă. „Nu am cuvinte. Ce să mai spun de
Roman. A spus că vine la Arad să semneze contractul și nu a mai
ajuns”, a spus Roland Nagy.
Un alt fotbalist care a spus pas este Tânc. Fundașul central de
la FC Bihor a plecat și i-a încurcat planurile antrenorului, care
are acum la dispoziție doar un singur fundaș central pe Pascariu.
Nici fundașul Ghiță nu a ajuns la o înțelegere cu UTA și nici
portarul Vladimir Lișvit.
„Ne descurcă cu ce avem. Mai aducem în lot și
juniori din pepiniera proprie”, a comentat Nagy.
La capitolul sosiri putem consemna revenirea lui Dorin Mihuț,
care toată vara s-a pregătit cu Poli Iași. Altfel, UTA va pleca în
această dimineață spre Pitești, pentru confruntarea de sâmbătă cu
FC Argeș. Jocul este programat cu începere de la ora 12:00 și este
transmis pe canalul Dolce Sport. Meciul va fi arbitrat la centru de
Adrian Comănescu din Râmnicu Vâlcea.
articol scris de Daniel
Berar