Una dintre cauzele rezultatelor mai slabe obținute de ineuani în startul campionatului au fost legate de plecările intempensive ale unor jucători pe care stafful tehnic se baza. Francescu și Răduț chiar și-au reziliat contractele cu gruparea zărăndană, în timp ce Vasile Mașniță pur și simplu nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei sale din cauza unor probleme personale.
Titular mai de fiecare dată în meciurile de verificare, dar și în partida de Cupă de la Sânmartin, tânărul „vârf” de careu lăsa un gol în lotul „alb-albaștrilor”, gol pe care Alex Capătă nu a reușit să-l acopere.
Acum, Mașniță și-a reconsiderat poziția față de echipă și a spus că ar dori să revină la „matcă” odată cu noul an. El va începe pregătirea de iarnă sub comanda lui Cristi Sculici pe 12 ianuarie, alături de cealaltă noutate din lotul Ineului, Sebastian Crișan. Mijlocașul central de 18 ani, provenit de la Salonta, a semnat un contract valabil pe trei ani și jumătate cu zărăndanii, Sculici mai fiind aproape și de perfectarea unei alte mutări în linia mediană.
Totodată, „pista” utistului Daniel Bulza rămâne deschisă, conducătorii celor două grupări, Alexandru Meszar și Rolland Szabo urmând să discute concret după Revelion, când – probabil – vor fi aduse în discuție și numele portarului Mitrea și fundașului Zdrențan.
Sursa: Sport Arad