Dorin Goga este un alt jucător pe care Gigi Becali și-l dorește la Steaua. Atacantul lui Poli a primit zilele trecute un act prin care se poate transfera de la Timișoara contra sumei de 900.000 de euro.
Gigi Becali nu renunță la transferul lui Dorin Goga, dar pentru a-l avea, trebuie să scoată o sumă importantă de bani din buzunar. Zilele trecute, latifundiarul din Pipera a mai avut o discuție cu Marian Iancu, iar dacă va reuși să se înțeleagă și cu Dorin Goga, atunci atacantul lui Poli ar putea semna cu roș-albaștrii.
Surse din anturajul bănățenilor ne-au mărturisit că bossul Timișoarei este gata să-i dea drumul jucătorului său pentru 900.000 de euro. Dacă Goga refuză Steaua, el va putea pleca de la Poli tot contra sumei mai sus-amintite.
Pe lângă suma de transfer, Becali mai trebuie să ia în calcul și salariul atacantului. Goga vrea 350.000 de euro pe an și între 200.000 și 300.000 de euro la semnătură.
6 goluri a marcat Dorin Goga pentru FC Timișoara în turul Ligii a II-a, seria a II-a
Articol scris de Daniel VLAD