Sănătatea Cluj caută jucători prin intermediul Facebook-ului! Clubul clasat pe locul 8 în Seria 10 din Liga 3 vrea să legitimeze fotbaliști ”under”, născuți în 2004 sau mai mici, și apelează la ”casting”.
Într-un mod surprinzător, în startul anului 2024, Sănătatea Cluj a anunțat pe contul de socializare că vrea să completeze lotul pentru Liga 3 cu tineri de perspectivă și îi cheamă în probe.
Sănătatea Cluj are emoțiile retrogradării deși în vară a numit un antrenor important pentru nivelul la care ne raportăm, cu experiență în fotbalul românesc. Este vorba de Francisc Dican (56 de ani), care ultima dată antrenase în Liga 2, pe FK Miercurea Ciuc.
Cu toate acestea, poate din cauza nivelului valoric al lotului, echipa nu a avut un parcurs prea bun și va lupta și de această dată pentru salvarea de la retrogradare. Deși îl are în lot pe Dorin Goga (foto articol), ajuns la 39 de ani, care a jucat în peste 150 de meciuri în Liga 1 și a fost legitimat la formații precum Universitatea Cluj, Poli Timișoara, Rapid sau ASA Târgu Mureș, Sănătatea Cluj a adunat doar 15 puncte în 15 meciuri, în urma a patru victorii, trei egaluri și opt eșecuri.
Goga a fost printre cei mai buni marcatori ai primei părți din sezon, cu trei goluri, fiind pe locul 2 în clasamentul golgheterilor echipei, după Raul Saroși (patru reușite).
”Vrei sa joci fotbal? SANATATEA SP CLUJ te asteapta!
Așteptăm jucători pentru completarea loturilor de Liga 3 și Liga 4 (2004 și mai mici)
De asemenea, așteptăm doritori și pentru completarea loturilor de juniori U-14 (2010, 2011, 2012)
Pentru mai multe detalii solicită alte informații pe [email protected], pagina de Facebook a clubului sau la numărul de telefon 0751617944
Vă așteptăm în familia noastră!
HAI SĂNĂTATEA!”, anunță Sănătatea Cluj.
Sănătatea Cluj le depășește doar pe Minaur Baia Mare (10 puncte) și pe Olimpia MCMXXI Satu Mare (13 puncte), în ierarhia Seriei 10 din Liga 3. În fața ei, pe locul 7, este Minerul Ocna Dej, cu 17 puncte, cu două mai mult decât formația din Cluj.
În etapa a 16-a a sezonului regular din Liga 3, prima din 2024, care va avea loc în martie, Sănătatea Cluj va întâlni, pe teren propriu, Crişul Sântandrei, ocupanta locului 4, cu 21 de puncte.
Foto: Sănătatea Cluj și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-piftor-in-pregatiri-cu-fc-botosani-19296806
https://liga2.prosport.ro/liga-3/fotbalistul-angolez-mort-in-ultima-zi-din-2023-urma-sa-joace-in-romania-19296786
https://liga2.prosport.ro/liga-3/costel-pantilimon-vrea-un-nou-director-sportiv-la-poli-19296783
https://liga2.prosport.ro/liga-3/olimpic-zarnesti-e-revelatia-sezonului-in-fotbalului-brasovean-19296694
https://liga2.prosport.ro/liga-3/bucovina-radauti-a-readus-doi-jucatori-plecati-in-vara-19296669