Secundul CSM-ului, Dumitru Teleșpan crede că lotul vâlcenilor trebuie completat cu un atacant experimentat.
„Lotul e același, a venit Dauda, care trebuie să obțină cartea de muncă, e un jucător bun, care ne este util. Știm că mai este nevoie de jucători, dar având în vedere tinerețea lotului, valoarea fiecărui jucător în parte, avem mare încredere în lotul actual. Vor mai veni jucători, pe unele posturi deficitare, una din marile probleme este omul de gol, ne creăm ocazii de poartă dar nu prea reușim să le fructificăm, Apoi, vom vedea ce vom face din puncte de vedere tactic, dacă timpul ne va permite, dacă nu, vom vedea ce decizii se vor lua la nivelul conducerii administrative. A lucra din punct de vedere tehnic și tactic este greu în astfel de condiții meteorologice, nu știm ce ne oferă vremea în continuare. Este posibil și să mergem undeva în străinătate, unde timpul este călduros și putem juca, terenurile ne permit, dar nu este încă perfectat, rămâne de văzut”, a spus secundul Dumitru Teleșpan.
articol scris de Adi Georgescu