Atacantul Marco Enciu, jucătorul care a înscris cele mai multe goluri pentru Farul în turul Ligii a II-a, cinci, nu va mai juca pentru clubul constănțean din partea a doua a campionatului. Fotbalistul de 26 de ani a luat decizia de a se despărți de „marinari”, iar hotărârea sa este definitivă.
„Marco Enciu și-a manifestat intenția clară de a întrerupe colaborarea cu FC Farul. Am analizat această situația cu patronul Giani Nedelcu, iar, dacă jucătorul își va menține decizia, vom ajunge la o înțelegere și vom înceta colaborarea”, a declarat Auraș Brașoveanu, președintele grupării constănțene. „Mie îmi pare rău că plec de la Farul, pentru că mă atașasem de colegi, iar aprecierile Constanței m-au bucurat”, a arătat Marco Enciu, cel mai bun om ofensiv al „marinarilor” din campionat, cu cinci goluri și trei pase decisive. În clasamentul golgeterilor seriei întâi a campionatului, Marco se află pe locul opt.
În 2015, în lotul Farului nu se vor mai regăsi mai mulți fotbaliști cu vârsta mai mare, conducătorii clubului decizând să dea credit tinereții. „Avem un proiect în care vom pune bază pe jucătorii tineri. Avem în cedere și o serie de asemenea fotbaliști împrumutați până acum la alte echipe. Am întocmit deja o listă și analizăm evoluția lor din tur, pentru a vedea dacă este oportun să-i aducem înapoi în această iarnă”, a mai spus Auraș Brașoveanu.
Sursa: Ziua Constanța
Foto de Alexandru RAITA