Liber de contract după ani buni
petrecuți in curtea celor de la Petrolul Ploiești și după un sezon
de „detașare” la Chimia Brazi, fundașul stânga Georgian Ghiță a
ajuns la Ceahlăul Piatra Neamț.
Acesta a încercat să „prindă” un
contract peste hotare, în ligile inferioare germane, apoi a dat
probe de joc la campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol, dar până la
urmă a preferat oferta nemțenilor. Asta mai ales că, la Ceahlăul,
Ghiță îl va reîntâlni pe tehnicianul Marin Barbu, cu care a lucrat
la Petrolul și care-l știe destul de bine pe jucătorul de bandă
stângă.
Articol scris de Marian
DIMA