Lungu și Traore au părăsit Zăvoiul!

Lungu și Traore** au părăsit Zăvoiul!

Patronul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Cătălin Rufă, a anunțat primele două rezilieri de contracte, cele ale jucătorilor Lajo Traore și Caius Lungu.

„Le-am dat actele lui Lungu și lui Traore, nu mai sunt jucătorii noștri. Pe Traore m-a rugat fratele lui să îi dau drumul, că îl duce la altă echipă, nu mă putem opune. Lungu și-a manifestat dorința să plece acasă, are niște probleme familiale. Dacă și le va rezolva, atunci îl aștept înapoi, noi ne-am fi dorit ca el să rămână. Pentru restul jucătorilor va decide antrenorul Pelici” a spus Rufă. 

Alți patru jucători: NKongue, Vasile, Pârvu și Gogoșoiu sunt la final de contract. Șansele ca atacantul camerunez să continue la Vâlcea par reduse, din cauza neînțelegerilor pe care acesta le are cu patronul.

Altfel, șeful clubului vâlcean așteaptă clarificarea situației echipei sale în relația de parteneriat cu Primăria Râmnicului. „Vom avea o discuție cu reprezentații Primăriei, să știm dacă mai suntem doriți sau nu la Vâlcea. Noi ne-am dori să continuăm în Zăvoi, dar, dacă nu vom fi doriți, asta este situația, vom pleca în altă parte. Este exclus să jucăm și noi și Damila pe același stadion în Liga a II-a, nu e un mediu propice performanței, iar o asociere între cele două cluburi este imposibilă.” a mai spus Rufă.

CSM Râmnicu Vâlcea se va reuni pe 10 iulie.

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru

 

 

Pe aceeași temă