UPDATE:
Tehnicianul Petrolului intenționează ca, la perfectarea actelor de
împrumut, să solicite o clauză prin care Liviu Mihai să poată fi
transferat definitiv în vară.
„Liviu Mihai a fost un jucător important la FC
Ploiești, a făcut parte din proiectul nostru și este un fotbalist
care vine și cu sufletul la această echipă și, mai mult, se mulează
perfect pe strategia noastră. Aș dori ca, în momentul în care
încheiem contractul de împumut să punem o clauză prin care Liviu
Mihai să poată rămâne la Petrolul și din vară, dar nu știu dacă vor
fi de acord și conducerea clubului de care aparține”,
a declarat managerul Valeriu Răchită pentru www.liga2.ro
Petrolul a plecat, astăzi, în cantonamentul de la Predeal cu 20
de fotbaliști, însă, încă de mâine dimineața, Vivi Răchita va avea
un jucător în plus la antrenamente.
Managerul „galben-albaștrilor” s-a înțeles cu oficialii Farului
Constanța pentru împrumutul lui Liviu Mihai, acesta fiind cedat la
Petrolul până la finalul sezonului în curs, fără nicio pretenție
materială.
În vârstă de 21 de ani, Liviu Mihai a mai evoluat sub comanda
lui Vivi Răchită în perioada FC Ploiești, fiind aproape de un
transfer la Petrolul și la începutul campionatului.
Fotbalistul originar din Constanța urmează să ajungă în această
seară la Hotel Robinson din Predeal, acolo unde se află în
cantonament formația ploieșteană.
Sursa fcpetrolul.ro