ACS Poli continuă să surprindă, deși pare cu un picior în groapă. Clubul timișorean aflat în insolvență și pe ultimul loc în Seria a 4-a a Ligii a 3-a a reușit să transfere un jucător cu experiență, după ce, până acum, s-a bazat pe tinerii crescuți în propria pepinieră. Cristian Daminuță (29 de ani) a semnat cu alb-violeții antrenați de Silviu Bălace și va juca din nou în Liga 3, acolo unde în sezonul trecut a evoluat și a marcat goluri pentru Millenium Giarmata.
Cristian Daminuță are 29 de ani și este mijlocaș defensiv. Considerat o mare speranță a fotbalului românesc, timișoreanul a avut o carieră zbuciumată, mai degrabă pe o pantă descedentă în mare parte, în care a jucat pentru Poli Timișoara, Inter Milano, Modena (ambele din Italia), Dinamo, AC Milan, L”Aquila (ambele din Italia), FC Tiraspol (Rep. Moldova), ACS Poli, Flacăra Făget, FC Viitorul, Zakho (Irak), FCM Baia Mare, Ramat haSharon (Israel), Olimpia Satu Mare și Abano (Italia). Iarna trecută, Daminuță a negoviat cu ASU Politehnica (Liga 2), dar până la urmă a ajuns la Millenium Giarmata (Liga 3). Pentru echipa din comuna apropiată de Timișoara a și dat patru goluri, dar formația a retrogradat în Liga a 4-a.
Vara aceasta, Daminuță a stat fără echipă, iar acum a semnat un contract până în iunie 2020. Deoarece urmează să devină și tată, jucătorul a ales, cel mai probabil, să rămână acasă. A semnat cu ACS Poli săptămâna aceasta.
Clubul în alb-violet pare să mai poată convinge oameni după ce Petre Mușat a devenit administrator special. Recent, la echipă a venit antrenor Silviu Bălace.
După cinci runde, Poli a reușit doar un egal în Liga 3, cu Fortuna Becicherecu Mic. Runda aceasta, timișorenii primesc vizita celor de la Flacăra Horezu, una dintre formațiile care luptă pentru promovare.
În noiembrie, ACS Poli trebuie să predea planul de reorganizare, ceea ce va marca finalul perioadei de observare, de la intrarea în insolvență.
Articol scris de Anda DELIU