Jucătorul african de națională al Forestei pleacă în cantonament cu o echipă din Liga 1

Foresta Suceava are șanse mari ca în această iarnă să își cedeze unul dintre jucători în prima ligă.

Ca urmare a evoluțiilor bune din turul campionatului, mijlocașul Charles Acolatse a intrat în atenția grupării Juventus București, care luptă pentru salvarea de la retrogradare. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani se pregătește de trei zile sub comanda antrenorilor Marius Baciu și Erik Lincar, iar mâine va pleca într-un stagiu de pregătire în Antalya, împreună cu gruparea bucureșteană, ceea ce înseamnă că există șanse mari ca acest transfer să se oficializeze în scurt timp.

Acolatse a fost unul dintre jucătorii de bază ai Forestei în sezonul de toamnă, prestațiile sale constant bune propulsându-l, în premieră, în echipa națională a statului Togo, meciul său de debut în reprezentativa condusă din teren de celebrul Emmanuel Adebayor având loc pe 12 noiembrie anul trecut, în compania selecționatei din Mauritius.

11 meciuri și 1 gol sunt cifrele lui Charles Acolatse în tricoul echipei Foresta Suceava, echipă la care a ajuns liber de contract în luna septembrie a anului 2017. Togolezul cu cetățenie franceză a venit la Suceava de la Les Herbiers, o echipă din liga a treia a Hexagonului.

Trebuie precizat că Juventus București se află în plină campanie de consolidare a lotului de jucători, în condițiile în care, în această iarnă, tehnicienii Marius Baciu și Erik Lincar au pus pe liber următorii 10 fotbaliști: Alexandru Benga, Simon Măzărache, Valentin Bărbulescu, Ilie Morariu, George Călințaru, Mădălin Mihăescu, Alexandru Zaharia, Cătălin Țîră, Ioan Neag și Marian Stoenac.

Formația bucureșteană ocupă în acest moment ultimul loc în Liga 1, însă dacă s-ar înjumătăți punctele în acest moment, pentru play-out, Juventus ar avea 5 și s-ar afla la numai trei distanță de locul de baraj, ocupat în prezent de Gaz Metan Mediaș.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
 

Pe aceeași temă