Jianu a ales Unirea Slobozia: „M-am înțeles cu ei. Am vorbit cu oficialii echipei doar la telefon”

Jianu a ales Unirea Slobozia:**

Iarnă agitată pentru jucătorul slătinean Marius Jianu, care s-a despărțit în această pauză competițională de Săgeata Năvodari. Jucătorul care a trecut și pe la Școala de Fotbal finanțată de Gheorghe Hagi s-a aflat în această perioadă în discuții cu CS Mioveni și Unirea Slobozia. După ce a analizat contractele oferite de cele două cluburi, Marius Jianu a decis să evolueze în partea a doua a sezonului la formația clasată pe locul al șaptelea în seria 1 a Ligii a II-a, Unirea Slobozia.

Slătineanul susține că nu a discutat încă cu reprezentanții echipei din Slobozia despre perioada de timp pe care se va derula contractul său. „Astăzi (n.red. – miercuri), plec la Slobozia, m-am înțeles cu ei. Am vorbit cu oficialii echipei doar la telefon, nu am stabilit toate detaliile. Nu știu pe ce perioadă se va desfășura contractul meu, cât voi lua la semnătură. Când voi ajunge acolo, voi ști și aceste lucruri. Am renunțat la varianta cu CS Mioveni, ei au spus că vom mai vorbi, însă nu am mai luat legătura cu cei de la clubul din Mioveni”, a spus Marius Jianu, care susține că a mai lucrat cu antrenorul de la Unirea Slobozia, Marin Dună, și la Prefabricate Modelul.

„Nu am mai jucat la Unirea Slobozia, este prima dată când voi evolua la acest club. Însă am mai lucrat cu tehnicianul Marin Dună, îl cunosc destul de bine, pentru că mi-a fost antrenor și la Prebafricate Modelul”, a spus Jianu.

Jucătorul de 25 de ani este conștient că se află în urmă cu pregătirea fizică, pentru că a ratat din nou cantonamentul centralizat din această iarnă. „Sunt în urmă cu pregătirea fizică, este posibil să fi ratat din nou pregătirea centralizată din această iarnă, pentru că cei de la Unirea Slobozia, din câte știu eu, au fost plecați într-un cantonament, dar s-au întors la scurt timp, pentru că nu au fost mulțumiți de condițiile de acolo. Sper să mă pregătesc foarte bine, iar la începutul returului să demonstrez că sunt apt pentru a juca și a mă impune în echipa de start. Este a doua iarnă în care ratez cantonamentul”, a adăugat Marius Jianu pentru Gazeta nouă.

Pe aceeași temă