Invazie de ivorieni la CSM

15 Feb. 2012, 14:25 Bursa transferurilor
Invazie de ivorieni** la CSM

Doi ivorieni au venit să dea probe în Zăvoi, fundașul Sangare Yacouba (22 de ani) și atacantul Dosso Namory Junior (18 ani) urmând să fie testați zilele următoare de către antrenorul de la juniori, Cristi Lazăr.

Cei doi au evoluat până acum doar în campionatul din Coasta de Fildeș și au ajuns în România prin intermediul lui Lacina Traore, atacantul de la Kuban, care le-a plătit viza și avionul pentru a putea da probe în țara noastră. Până să ajungă la Vâlcea, cei doi au susținut probe și la Arieșul Turda, însă din cauza problemelor echipei transilvănene au decis să plece de acolo.

„Erau jucători buni, dar acomodarea a fost dificilă. Unul a avut degetele degerate, iar celălalt a avut probleme cu alimentația. Nu-i mai puteam ține, am vorbit cu Traore, vom mai vedea la vară.”, a spus antrenorul Arieșului, George Ciorceri.

CSM mai are un ivorian, pe Didier Makhtar, care, recomandat de către șefii de la CFR Cluj, va semna un contract cu clubul vâlcean. Cei trei ivorieni și senegalezul Dauda se vor pregăti cu juniorii lui Cristi Lazăr până la revenirea echipei din Antalya.

În Turcia, în ultimul amical susținut de CSM, 0-5 cu CFR Cluj, Marius Mitu a mai testat și doi francezi cu origini senegaleze, Emanuel și Gomis, care, însă, n-au rupt gura târgului.

Articol scris de Adi GEORGESCU

15 Feb. 2012, 14:25 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă