Fără finanțare, Inter Olt Slatina, care a încheiat turul pe primul loc în clasamentul seriei Ligii a III-a, nu va mai lua startul returului, deși era marea favorită la promovarea în Liga a II-a. Dată fiind situația, componenții grupării slătinene au început să dea curs ofertelor primite. Mijlocașul Marian Anghelina, al cărui contract a expirat în această iarnă, a semnat cu CS Afumați, echipă pe care în tur slătinenii au învins-o, în deplasare, cu 2-1.
În condiții financiare grele, Inter Olt Slatina a încheiat totuși turul de sezon, și nu oricum, ci cu rezultate deosebite, fiind campioană de toamnă. Gruparea slătineană nu va mai lua startul returului, dacă echipa nu va fi finanțată, iar la momentul actual nu există speranțe că lucrurile vor intra pe un făgaș normal.
Prin urmare, jucătorii au început să-și găsească alte angajamente. Marian Anghelina, jucător de bază în tur, în tabăra slătineană, a semnat pe o jumătate de an cu CS Afumați. Echipa ilfoveană are obiectiv promovarea în Liga a II-a, aflându-se pe locul al treilea în clasamentul seriei, la șase puncte de Inter Olt Slatina. Anghelina crede în accederea în Liga a II-a cu CS Afumați, cu atât mai mult cu cât dacă Inter Olt se retrage în această iarnă, adversarele vor câștiga cu 3-0.
„Am semnat pe o jumătate de an cu CS Afumați. Da, eu cred în șansele echipei ilfovene de a promova. Pe 11 ianuarie va avea loc reunirea lotului”, a precizat Anghelina, jucător ce în tur a bifat peste 1.000 de minte pentru Inter Olt, trecându-și în cont chiar și câteva goluri.
Returul de sezon este programat să înceapă în luna martie. Dacă echipa slătineană va abandona competiția Ligii a III-a, județul Olt nu va mai fi reprezentat în fotbalul de performanță, situație nemaiîntâlnită de ani buni. Deocamdată, ceilalți componenți ai grupării slătinene sunt încă sub contract, însă în orice moment pot apărea rezilieri, având în vedere situația.
Sursa: Gazeta nouă