Fost golgheter al echipei CSM FC
Ploiești, în Liga a II-a, atacantul Dimitrie Gafița, fotbalist
aflat de mai bine de patru ani în curtea echipei din „9 Mai”, a
revenit la Astra, după împrumutul la CS Otopeni.
Gafița, care a bifat câteva
prezențe – șase la număr – în primul eșalon, unde a adunat puțin
peste 100 de minute jucate, nu intră în planurile de viitor ale
clubului pentru sezonul următor, dar nici nu știe ce va fi pentru
el.
Astfel, nu a fost chemat la
antrenamentele primei echipe, măcar la reunire, apoi, după câteva
antrenamente la echipa secundă a ploieștenilor, a fost „îndrumat”
către nou-promovata CF Brăila, echipă cu care conducerea astristă
se află în relații bune și unde jucătorul originar din Onești ar
putea da un „restart” carierei sale. Celelalte variante vizează
continuarea activității la echipa secundă a Astrei, ori la CS
Otopeni sau Dunărea Giurgiu.
Articol scris de Marian
Dima