Campania de achiziții din această vară a Petrolului încă nu s-a încheiat. Echipa ploieșteană care a promovat în Liga 2 și are ca obiectiv să ajungă la anul în prima ligă a semnat astăzi un contract pe două sezoane cu un jucător olandez. Jeroen Lumu poate evolua ca mijlocaș de bandă sau atacant, iar în cariera sa a trecut pe la echipe precum Wilem II Tilburg, Ludogorets, Heerenveen sau Samsunspor. Ultima dată a fost legitimat în India, la Delhi Dynamos.
„FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu fotbalistul olandez Jeroen Lumu, cel care a semnat un angajament valabil timp de două sezoane cu gruparea „galben-albastră”.
În vîrstă de 23 de ani, Lumu (1.78 m) a evoluat, ultima dată, în prima ligă din India, pentru Delhi Dynamos, iar în CV-ul său figurează și alte borne importante, precum Wilem II Tilburg, Ludogorets Razgrad, Heerenveen, FC Dordrecht, SKN St. Polten și Samsunspor, el bifând prezențe în primele divizii din Olanda, Bulgaria sau Austria, precum și în eșalonul secund olandez sau turc.
Lumu, cel care poate evolua ca mijlocaș de bandă sau ca vârf de atac, a efectuat vizita medicală și a intrat, deja, în programul de pregătire al „lupilor”.
Bun venit, Jeroem Lumu!”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.
Jeroen Lumu este al patrulea jucător stranier din lotul lui Leo Grozavu, după albanezul Mërgim Neziri, spaniolul Noé Acosta Rivera și israelianul
Toto Adurans Tamuz Temile.
În această vară, după promovarea în Liga 2, Petrolul a realizat următoarele transferuri, 17 la număr: Arpad Tordai, Daniel Isvoranu (portari), Lucian Cazan, Mergim Neziri, Florin Plămadă, Andrei Rus (fundași), Noe Acosta, Antonio Cruceru, Cristian Danci, Mihai Ene, Sebastian Ghinga, Robert Grecu, Claudiu Herea, Alexandru Țigănașu, Jeroen Lumu (mijlocași), Eugen Nica și Toto Tamuz (atacanți).
Petrolul joacă miercuri, de la ora 17:30, în deplasare la CS Tunari, în cadrul turului 3 al Cupei României. În campionat evoluează tocmai pe 8 septembrie, de la ora 15:30, la Petroșani, cu Energeticianul, după ce meciul din weekend cu Chindia a fost amânat pentru 12 septembrie, fiindcă gazonul de pe „Ilie Oană” e refăcut înaintea jocului României cu Muntenegru, care are loc pe 7 septembrie.