Mijlocașul va intra în curând în ultimele șase luni de contract.
Iulian Tameș (30 de ani) este în conflict cu șefii formației
piteștene și spune că este dispus să joace la Cluj.
„Vreau să promovăm cu jucători cu experiență, care
să poată să facă față și în Liga I. De aceea, cred că vom mai face
cinci-șase transferuri la iarnă”, a anunțat Cristi
Dulca pe 15 octombrie pe chatul ProSport.
Șefii nu au stat mult pe gânduri și au început să caute soluții
pentru a întări echipa. Piteșteanul Iulian Tameș este principala
țintă în acest moment pentru un transfer. Motivele? Are peste 150
de meciuri jucate în Liga I, iar în iarnă va intra în ultimele șase
luni de contract. Finanțatorul Florian Walter a recunoscut pentru
ProSport că îl dorește pe mijlocașul de la FC Argeș.
„Îl vreau pe Tameș! Zilele viitoare mă voi întâlni
personal cu el pentru a vedea care sunt pretențiile sale pentru a
veni la Universitatea. Vom aduce mai mulți jucători cu experiență
la iarnă, avem în acest moment foarte multe
variante”, a spus Walter.
Argeșul cere pe el
500.000 de euro!
Tameș va intra la iarnă în ultimele șase luni de contract, iar în
acest moment situația este mai mult decât dificilă din punct de
vedere financiar la FC Argeș.
„Nu ne-am mai luat salariile de trei luni, iar în
acest moment suntem mai mulți în litigiu cu clubul pentru a deveni
liberi de contract. Însă se trag multe sfori la FRF pentru ca
judecata să se tot amâne. Vreau să am o discuție lămuritoare zilele
viitoare cu șefii de la FC Argeș pentru a vedea dacă ei doresc să
mai colaborăm. Din câte am înțeles, ei cer 500 de mii de euro
pentru a mă lăsa la iarnă să plec. Este mult prea mult, cine să dea
atâția bani pe mine în această perioadă de criză? Dacă nu voi putea
să plec pe cale amiabilă, voi pleca la vară gratis. Îmi asum riscul
să fiu trimis să joc în Liga a III-a pentru șase
luni”, a declarat Tameș, care e încântat de interesul
lui „U”.
„Am auzit și eu de la prieteni din Cluj că sunt
dorit pentru un transfer. Aș fi dispus la o colaborare, mai ales că
am înțeles că proiectul este foarte bun pe termen lung. Am și alte
oferte din Liga I în acest moment, dar aștept acum să văd ce rezolv
cu șefii de la FC Argeș”, a conchis mijlocașul.
12
mii de euro câștigă Tameș pe lună la FC Argeș
6
goluri a marcat sezonul trecut Tameș în Liga I
Articol scris de: Daniel
LUP
[email protected]