După ce și-a reziliat contractul cu
Viitorul Constanța, fundașul severinean Dan Ignat a semnat până în
vară cu CF Brăila. „Am găsit la Brăila niște oameni
minunați. Îmi doresc să ne salvăm de la retrogradare, deși la prima
vedere pare o misiune imposibilă”, a spus
severineanul Ignat.
Fotbalistul de 24 de ani a fost
dorit iarna aceasta și de echipa din orașul natal. „Am
avut ofertă și de la FC Drobeta, dar am vrut să joc tot în Liga a
II-a. Am semnat cu Brăila până-n vară și sper să ne salvăm de la
retrogradare. Mi-aș dori ca Drobeta să câștige recursul la FRF și
să aibă drept de promovare”, a spus Ignat.
Fostul component al lotului
național de juniori a evoluat pentru echipa severineană în perioada
iunie 2006 – ianuarie 2010. Iarna trecută, după ce FC Drobeta s-a
retras din Liga a II-a, Ignat a fost achiziționat de divizionara
secundă Farul Constanța.
Articol scris de Mircea
OGLINDOIU