Adus vara trecută de la Ceahlăul pentru a acoperi unul din posturile cheie ale grupării din Copou, portarul Bogdan Miron a dezamăgit în turul campionatului. În ciuda experienței sale, Miron a fost veriga slabă a echipei în multe meciuri, nesiguranța de care a dat dovadă între buturi, în special în meciurile importante, reflectându-se de multe ori și pe tabelă.
Deși la finalul fiecărui meci în care a gafat i-au luat apărarea, oficialii ieșeni au decis în pauza competițională să-i caute un înlocuitor lui Miron și l-au transferat pe italianul Alessandro Caparco, portar cu care antrenorul Marius Lăcătuș a mai lucrat în trecut la Târgu Mureș. Cum în lot mai sunt Andrei Bălan și Vlad Dani, CSMS Iași va renunța la Miron în aceste zile.
Președintele executiv Florin Prunea a precizat că gruparea ieșeană poate încheia unilateral angajamentul lui Miron, conform unei clauze existente în contract. „Conform clauzei din contract, clubul poate renunța la un jucător în cazul în care nu este mulțumit de randamentul său. Și în cazul lui Miron există această clauză, urmează să discutăm cu jucătorul la sfârșitul săptămânii, după ce lotul se va reuni în Copou”, a declarat Florin Prunea.
În ceea ce privește pregătirea, Prunea a adăugat că sunt șanse mari ca echipa să meargă în cele două cantonamente perfectate deja, la Cheile Grădinștei și în Antalya. „Stagiul de pregătire de la Cheile Grădiștei este bătut în cuie, la fel și turneul din Antalya. Biletele de avion sunt rezervate, aștept lista cu adversarii pe care îi vom întâlni în jocurile de verificare. Totul este pus la punct, sper să nu fie probleme și să mergem în cele două cantonamente, chiar dacă momentan nu dispunem de fondurile necesare. Eu cred totuși că nu vor fi probleme”, a afirmat președintele Prunea.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚