Fostul portar al Minerului Lupeni,
Dumitru Hotoboc, a semnat un contract pe un an cu gruparea
Universitatea Craiova. Portarul, în vârstă de 32 de ani, a mai
jucat la echipele Jiul Petroșani, Politehnica Timișoara, Steaua, FC
Argeș și Prefab Modelu.
Se pare că lui Hotoboc i s-a spus
încă de la venirea sa la Craiova că va fi rezerva lui Silviu Lung
junior, acesta acceptând propunerea. Minerul Lupeni este ultima
echipă la care Hotoboc a activat și cu care s-a salvat de la
retrogradare.
Transferul portarului la Craiova a
fost taxat dur de Stelian Homan, cel care l-a antrenat și i-a
îndrumat pașii spre fotbalul de performanță. „Pentru
mine Hotoboc este un capitol închis. Nu există. E treaba lui ce
face. Îi doresc sănătate și să apere mult și bine. Să știe că la
Craiova e mare concurență și trebuie să muncească în ciuda faptului
că are de partea sa experiența. Jucătorii români ar trebui să ia
exemplu de la țările mai mici participante la Campionatul Mondial.
Sunt jucători de care nu a auzit nimeni, dar vin din urmă pentru că
e foame mare”, a declarat Homan.
articol scris de Loredana
Juglea