După ce atacantul Tudor Galan, de la Unirea Tărlungeni, s-a alăturat lotului rapidist încă din prima zi a pregătirilor, marți a ajuns sub comanda antrenorului Costel Ilie încă un jucător, tot atacant. Este vorba de Tudorel Mihai Tudorache. În vârstă de 21 de ani, acesta aparține de FC Botoșani, iar în turul campionatului actual a evoluat foarte bine pentru gruparea de Liga a III-a Știința Miroslava, fiind golgheterul la zi al Seriei I, cu 10 goluri marcate.
„Este un jucător cu referințe bune, care a arătat o formă excelentă în sezonul de toamnă. Avem mare nevoie de un atacant cu realizări la echipă, în condițiile în care în compartimentul ofensiv ne bazăm acum doar pe Mircea Negru și Eduard Sandu”, a precizat antrenorul principal Costel Ilie.
Un jucător de la Rapid București se alătură astăzi lotului sucevean
Lista sosirilor va continua astăzi cu Daniel Gabriel Ciobanu, un fundaș central care până la 22 de ani a strâns 34 de prezențe în eșalonul al doilea, pentru Farul Constanța. În prima parte a sezonului în curs Ciobanu a făcut parte din lotul grupării Rapid București.
„Gabriel este un fundaș bun pentru Liga a II-a, dar a ajuns la noi după începerea campionatului. Lotul era deja constituit, iar la acel moment n-am mai primit aprobare din partea administratorului judiciar al clubului ca să facem și acest transfer, având deja 25 de jucători în lot. Este un băiat serios și muncitor și cred că poate fi o achiziție utilă pentru echipa din Suceava”, a declarat Dănuț Perjă, directorul sportiv al formației Rapid București și omul care l-a recomandat pe Ciobanu la Suceava.
De asemenea, conducerea clubului a reușit să-l convingă pe mijlocașul Răzvan Bîgu să rămână pe Areni, fotbalistul în vârstă de 22 de ani fiind prezent luni la reunirea grupării Bucovina Pojorâta.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU