Dacia Unirea le-a dat drumul, la finalul primei părți a sezonului, tuturor jucătorilor care nu erau din Brăila și și-au exprimat dorința de a pleca, iar acum antrenorul Florentin Petre se plânge că achizițiile pe care și le-a dorit nu au mai venit, iar cu câteva zile înainte de reluarea campionatului are doar zece fotbaliști, restul lotului fiind completat de copii. Chiar dacă a terminat pe penultimul loc după 21 de etape, Brăila a avut și câțiva jucători interesanți, care au atras privirile și altor echipe. Luceafărul Oradea este una dintre ele, gruparea bihoreană perfectând în această săptămână al doilea transfer al unui fost component al lotului Daciei Unirea.
După mijlocașul chinez Lu Yuefeng (23 de ani), la Luceafărul a ajuns de marți și atacantul francez cu origini cameruneze Bertrand Bebey (28 de ani). Acesta fusese dorit la începutul pregătirii de iarnă și de Ionuț Popa la UTA Arad, însă jucătorul a refuzat oferta, spunând că va opta pentru o echipă din prima ligă poloneză. Se pare că mutarea nu s-a mai făcut, având în vedere că Bebey a ajuns la Oradea.
Venit în vara anului trecut în România, la Brăila, Bertrand Bebey a evoluat la Dacia Unirea în 17 meciuri, în toate ca titular, și a înscris 5 goluri, fiind golgheterul echipei. A început fotbalul la FC Toulouse (Franța), iar în cariera sa mai figurează echipe ca Brest, Florida Adrenaline (SUA), Valle D”Aosta (Italia), USM Saran (Franța) sau FC VSS Kosice (Slovacia).
„Ne-am mai dorit un atacant pentru a avea o concurență mai mare și pe acest post. Bebey cunoaște Liga a 2-a și consider că este un jucător care ne poate ajuta”, a declarat, pentru Bihon, antrenorul Luceafărului, Cristian Lupuț.
În prima parte a sezonului, la Luceafărul Oradea, cinci goluri au marcat și Alexandru Dulca și George Paraschiv, golgheterii echipei, încă ambii au făcut-o în 18 jocuri.
Laurențiu Nemeș, Adrian Ciul, Alan Wanya, Lu Yuefeng, Ionuț Rus, Călin Tudor și Francois Yabre sunt celelalte noutăți ale Luceafărului Oradea în 2019.
Prin aducerea francezului cu origini cameruneze Bertrand Bebey, Luceafărul Oradea crește la cinci numărul străinilor din lot. Echipa bihoreană îi mai are și pe fundașul stânga francez Kevin Moihedja, fundașul dreapta belgian Alen Wanya, mijlocașul chinez Lu Yuefeng și pe fundașul central Francois Yabre, originar din Burkina Faso, care are și cetățenie norvegiană.