Fundașul stânga Petre Goge ar putea ajunge la Astra Ploiești.
Tânărul jucător de 19 ani s-a despărțit de Alro după un retur în
care a evoluat sub culorile grupării aluministe, negocierile cu
președintele executiv Jane Nițulescu privind reînnoirea
contractului eșuând încă de la primele tratative. Potrivit spuselor
jucătorului defensiv, în această săptămâna vor avea loc discuții
privind transferul său la formația din primul eșalon.
„Miercuri voi avea o întâlnire cu oficialii echipei
Astra Ploiești. De la Slatina nu am mai vorbit cu nimeni, domnul
Nițulescu l-a sunat pe tatăl meu, însă este exclus să mai vin la
Alro”, a precizat Petre Goge pentru Gazeta Nouă.