Pe lângă „operațiunea” întărirea lotului pentru campania de primăvară, Național Sebiș are și sarcina de a ține de „piesele” sale prețioase. După evoluțiile din tur, Stupu, Cherecheș și mai ales Velici au atras atenția mai multor grupări din eșaloanele superioare.
Despre golgheterul grupării de pe malul Crișului Alb se vorbește despre un interes puternic din partea UTA-ei, care – însă – nu a făcut încă niciun pas concret pentru simplul fapt că șefii „alb-roșiilor” nu au clarificat încă nici situația fotbaliștilor aflați pe picior de plecare. În schimb, cei de la Olimpia Satu Mare nu se mai ascund, mai ales după ce Alex Boștină a plecat să muncească în Anglia. Un emisar al lui „Oli” a și fost prezent la unul dintre meciurile sebișenilor pe teren propriu în toamnă, încercând să profite de faptul că timișoreanul semnase cu Naționalul doar până la finalul acestui sezon.
Între timp, în cursă pentru serviciile fostului atacant al lui Dinamo a intrat și liderul seriei de Vest al ligii secunde, care – la rândul ei – și-a pierdut golgheterul. Fiindcă FCM Baia Mare are probleme de ordin financiar, Arnăutu a coborât în eșalonul trei, la Luceafărul Oradea.
Dar, managerul Sebișului, care împreună cu noul antrenor, Rică Neaga, vrea să facă lot de promovare dă asigurări: „Sunt zvonuri nefondate. Velici va rămâne la Sebiș, e un fotbalist important pentru planurile noastre. Suntem pe cale să-i aducem și un coleg pe măsura valorii sale în atac, totul este sub control”, a punctat Călin Cojocaru.
Fotbalistul crescut de Poli Timișoara a mai evoluat la Ceahlăul Piatra Neamț, Dinamo și AFC Fortuna. În prima parte a stagiunii, Velici (23 de ani) a marcat 6 goluri în contul Naționalului sebișean.
Sursa: Sport Arad