Gafița negociază cu Rapid

Gafița** negociază cu Rapid

Gruparea suceveană Rapid este pe cale să-și rezolve problemele din ofensivă acum, când a mai rămas doar o săptămână până la reluarea campionatului. După bistrițeanul Otniel Sighiartău, care a efectuat stagiul de pregătire centralizată cu formația suceveană apucând să evolueze și în două meciuri amicale pentru Rapid, oficialii grupării „ceferiste” sunt aproape să aducă pe Areni încă un atacant care a respirat în trecut aerul tare al primului eșalon. Este vorba de Cristinel Gafița, un fotbalist în vârstă de 27 de ani, care a mai evoluat pentru Ceahlăul Piatra Neamț și FC Botoșani.

„Sper să ne înțelegem cu cei doi, pentru că am suferit pe faza de atac în prima parte a campionatului. Gafița are și avantajul că este sucevean get-beget, el fiind de loc din Vicov. Atât Sighiartău, cât și Gafița vin după accidentări și sper să înțeleagă că își pot relansa cariera la Rapid”, a declarat președintele Dumitru Moldovan.

Foarte probabil, Gafița va debuta în tricoul Rapidului astăzi, cu ocazia meciului de pregătire cu Sporting. Sighiartău nu va evolua însă în acest joc, având de susținut un examen la Cluj.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

Pe aceeași temă